Doi angajați ai Ocolului Silvic Lugoj, audiați de polițiști după ce au emis avize false

Poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, împreună cu polițiștii municipiului Lugoj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Făget, au efectuat, marți dimineața, două percheziţii în sediul Ocolului Silvic Lugoj și la cel al Districtului Silvic Leucușești.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, șantaj și fals intelectual.

După cum au anunțat reprezentanții IPJ Timiș, perchezițiile au vizat probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în cursul anului 2016, în calitate de reprezentanți ai unor  unități silvice administrative, ar fi întocmit în fals avize de însoțire primare, prin care se atestă în mod nereal, vânzarea de material lemnos către diferite persoane fizice.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor  mai multe documente și înscrisuri privind tranzacții cu material lemnos, iar doi bărbați, de 33 și 41 de ani, au fost conduși la sediul poliției în vederea audierii.

Activitățile desfășurate vizează două persoane și o societate comercială, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.