„Despre lumină”, cu Flora Răducan, la Casa Artelor

Sezonul expozițional autumnal debutează la Galeria Pygmalion, din cadrul Casei Artelor – Timișoara, cu o expoziție aparținând pasticienei Flora Răducan, din Lugoj.

Vernisajul expoziției, care cuprinde 24 de lucrări reunite sub genericul „Despre lumină”, va avea loc joi, 5 septembrie, de la ora 19.

Despre artistă și lucrările sale va vorbi scriitorul Robert Șerban.

“Să dea Flora Răducan cu tifla celor care mijesc ironic numai și când aud apus de soare, darămite să și dea cu ochii de unul? E posibil să fie și aceasta o motivație, dar am convingerea că nu e cea principală. Din câte o cunosc pe artista din Lugoj nu fronda este cea care îi activează creativitatea, ci o profundă curiozitate și o temeinică dorință de a vedea lucrurile dincolo de epiderma lor. Pentru Flora, pictura este mijlocul prin care cercetează lumea, iar expoziția de la Pygmalion are ca subiect al acestei cercetări apusul. De fapt, mai mult decât atât: lumina. În fond, chiar titlul expoziției, Despre lumină, e o evidentă declarație de intenție. Adevărat, pare riscant, aproape caduc, să refaci legătura, după mai bine de un secol, cu o importantă pagină de istorie a picturii, impresionismul, chiar cu mijloacele specifice lui. Dar tocmai aici e, cred, una dintre mizele expoziției: revizitarea originii artei moderne. Reînvățarea unui mod de a privi începuturile. Redescoperirea unuia dintre fundamentele picturii, lumina”, spune, despre lucrările Florei Răducan, scriitorul Robert Șerban.

Expoziția este organizată de Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și poate fi vizitată până în data de 24 septembrie.

Flora Răducan este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și are la activ numeroase expoziții în țară și în străinătate.

Lugoj Expres "Despre lumină", cu Flora Răducan, la Casa Artelor vernisaj plastician pictura Lugoj Galeria Pygmalion Flora Răducan expoziție Despre lumină Casa Artelor

(Foto: Facebook)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.