Depresia, tot mai prezentă printre români! Află cum să scapi de ea!

Depresia este o boală gravă, care nu ține cont de vârstă, profesie sau situație materială. Odată instalată, este destul de greu de controlat, mai ales dacă persoana afectată este departe de rude și prieteni.

Statisticile arată că unul  din zece români suferă de depresie, iar, la nivel mondial, peste 50% dintre concediile medicale sunt luate din cauza acestei boli. Specialiștii afirmă că majoritatea oamenilor care suferă de depresie nu își dau seama de acest lucru. Asta, cu toate că observă că ceva nu este în regulă cu ei. Cei din anturaj pot, însă, să vadă destul de clar faptul că o persoană depresivă este iritabilă, nervoasă, nu mai are răbdare cu nimeni și nu mai găsește satisfacție în nimic din ceea ce face. Toate aceste lucruri duc către o comunicare deficitară cu cei din jur și, treptat, către o lipsă a implicării sociale și o închidere în sine. 

Dacă te confrunți des cu stări de tristețe sau anxietate, ești nervos, plângi foarte ușor și nu te mai bucuri de nimic din ceea ce ai, ar fi bine să iei măsuri. Este important să știi că nu e o rușine să suferi de depresie și că există soluții pentru a trece peste acest dezechilibru afectiv!

 

Iată care sunt cele mai eficiente metode pentru a scăpa de depresie:

 

  • Nu te izola! Unul dintre semnele depresiei este faptul că nu îți mai dorești să ieși din casă și nici să te vezi cu prietenii sau să cunoști persoane noi. Trebuie să conștientizezi că duci o luptă cu această boală, iar pentru a o învinge este important să socializezi. Acest lucru te va scoate din starea de tristețe, chiar dacă pentru câteva ore. Important este să “ο părăsești” cât mai des.

 

  • Găsește-ți activități. O persoană depresivă simte nevoia să stea și să se gândească la motivele care au declanșat această stare de dezechilibru emoțional. Pentru a evita gândirea negativă, ocupă-ți mintea cu altceva. Fă curat în casă, mergi la cumpărături sau redecorează. Dacă ai locuit cu iubitul și suferi din cauza unei relații eșuate, obiectele din casă îți pot aminti de el. Cumpără un dressing pentru dormitorul tău, unde acum te odihnești  doar tu, scapă de hainele acestuia și schimbă locul mobilei. Achiziționează niște perne colorate și draperii noi, care să îți aducă veselie, și simte-te ca într-o casă nouă!  Mediul în care locuiești influențează mult starea ta de spirit!

 

  • Citește cărți motivaționale și de dezvoltare personală, chiar dacă în momentul acesta ți se par niște lucruri stupide. S-ar putea să te surprindă, iar după câteva pagini să îți dorești să citești toată cartea. O să afli că nu ești singura persoană care trece prin momente dificile și asta te va face să te simți mai bine. În plus, o să te convingi că cel mai important este să te iubești tu pe tine și să gândești pozitiv, astfel încât să atragi lucruri bune în viața ta.

 

  • Apelează la consiliere psihologică. Nu este o rușine să mergi la psiholog. Uneori este mai simplu să povestești ce te doare unei persoane care nu te cunoaște și nu știe nimic despre tine. Vei avea un sentiment mai mare de siguranță pentru că nu o să te simți judecat. 

 

  • Apelează la primul hub antidepresie disponibil în țara noastră. Aici poți testa online, în mod gratuit, dacă ești predispus sau ai simptome care pot duce la depresie. Este un proiect național care se adresează tuturor românilor. Pentru situații urgente, poți apela numărul de telefon: 0800 0800 20. Vei fi preluat și consiliat de către studenți la psihologie, dar și medici psihologi, care îți vor oferi sfaturi și te vor ajuta să treci peste stările depresive. 

 

În cazul în care depresia este una gravă, iar sfaturile de mai sus nu oferă suportul necesar, cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist. Medicul de familie este cel care te poate îndruma. Important este să fii deschis, să cauți și să accepți ajutor pentru a reuși să învingi depresia.

 

(Sursa foto: shutterstock.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.