Cursuri de vară pentru perfecționarea clerului din Eparhia Greco-Catolică de Lugoj

În perioada 29 august-3 septembrie 2016, la Centrul pastoral eparhial „Sfântul Vasile cel Mare” din Lugoj s-a desfășurat cea de-a doua sesiune a Cursurilor de vară pentru perfecționarea clerului Eparhiei de Lugoj, din acest an.

Cursurile, aflate la cea de-a opta ediție, s-au axat pe discipline ce alcătuiesc modulul pedagogic, necesar predării religiei în şcoli, fiind susținute de cadre didactice de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Prima sesiune a cursurilor din acest an a avut loc în perioada 11-16 iulie.

Au coferențiat: conf. univ. dr. Mih Viorel (Psihologia Educațională),  prof. univ. dr. Daniel Andronache (Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculumului), conf. univ. dr. Cătălin Glava (Teoria şi metodologia instruirii şi evaluării), lect. univ. dr. Georgeta Suciu (Instruire asistată pe calculator), lect. univ. dr. Nicoleta Marţian (Didactica Religiei şi Practică pedagogică) și prof univ. dr. Cristian Stan (Managementul clasei).

La finalul cursurilor, toți preoții participanţi vor obține,  în urma unor examene, certificatul de absolvire al modulului pedagogic necesar încadrării în învățământ, pentru predarea religiei.

Cursuri sunt sprijinite financiar de către Asociaţia „Renovabis” din Germania.

Foto: bru.ro

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *