CSM Lugoj, victorie de trei puncte în Cetatea Băniei

Voleibalistele de la CSM Lugoj au obținut primul succes în jocurile oficiale disputate în 2017.

Formația bănățeană, pregătită de Valerijan Luka și Uglesa Segrt, și-a trecut în palmares cea de-a doua victorie în deplasare reușită în această ediție de campionat, după ce în acest weekend a învins, în Cetatea Băniei, cu 3-1 (23-25, 25-16, 25-20, 25-16), pe SCMU Craiova, într-un joc contând pentru etapa a XVII-a a Diviziei A1.

Cu cele trei puncte câștigate la Craiova, CSM Lugoj a ajuns la cota 20 și a egalat-o la puncte pe CSU Medicina Tg. Mureș, ocupanta ultimului loc de play-off.

Etapa viitoare (18 februarie), CSM Lugoj va întâlni, pe propriul teren, pe SCM Pitești, formație aflată pe poziția a zecea în clasamentul primei ligi feminine de volei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.