Consulul Germaniei, în vizită la Lugoj

Excelența Sa Ralf  Krautkrämer, consulul Germaniei la Timișoara, și Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), au efectuat, marți, 9 aprilie, o vizită la Lugoj, ocazie cu care au avut o întrevedere și cu primarul Francisc Boldea, la sediul Primăriei.

În debutul întrevederii, primarul Francisc Boldea a adresat oaspeților cuvinte de bun venit și a făcut apoi o prezentare succintă a municipiului, precum și a oportunităților de investiții în Lugoj.

Totodată, primarul Francisc Boldea a solicitat sprijin din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane pentru atragerea la Lugoj a unui investitor din domeniul automotive, exprimându-și un deziderat mai vechi al său, ca numele unei mărci auto importante să fie legat de municipiul Lugoj. În acest sens, oaspeții au fost informați că municipalitatea are disponibile 30 de hectare de teren în zona străzii Timișoarei,  lângă centrul logistic Lidl.

Au fost discutate și probleme legate de învățământul dual și sprijinirea învățământului profesional din Lugoj.

„Oaspeții și-au exprimat satisfacția pentru această întrevedere și au promis că vor reveni cât mai curând la Lugoj pentru o nouă rundă de consultări legate de dezvoltarea orașului nostru”, au anunțat reprezentanții Primăriei Lugoj.

În cursul vizitei la Lugoj, consulul Germaniei la Timișoara și directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane au vizitat și firma Werzalit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.