Concert de Revelion în aer liber și foc de artificii, în centrul Lugojului

Lugojenii sunt așteptați să petreacă Revelionul în stradă. Primăria Lugoj a alocat și în acest an o sumă importantă de la bugetul local pentru organizarea unui concert în aer liber și a unui foc de artificii, în noaptea dintre ani.

Petrecerea publică va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 22:30 şi se va prelungi până la miezul nopţii. Pentru întreţinerea atmosferei, vor susţine concerte trupele „Vali Ivănescu Blues Project” din Timișoara și „Scorpions Tribute Band” din Budapesta, Ungaria.

Trupa „Vali Ivănescu Blues Project” îi include alături de Vali Ivănescu (bas/voce), Rockabil și Springtime Band, pe chitaristul Bujor Hariga, de la Promusica și Rockabil, și pe toboșarul Petre Prisăcaru, cunoscut, de asemenea, de la trupele Rockabil și Springtime Band, care vor interpreta piese Evergreen din repertoriul celebrelor trupe Cream, ZZ Top și al artiștilor Elvis Presley sau Jimi Hendrix.

De la ora 23:15, pe scenă vor urca membrii trupei budapestane „Scorpions Tribute Band”, una din cele mai bune trupe tribute din Ungaria, înființată în anul 2001, care a mai susținut concerte în Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Anglia, Ucraina și România.

Conform tradiţiei, lugojenii vor întâmpina 2018 cu un foc de artificii.

Lugoj Expres Concert de Revelion în aer liber și foc de artificii, în centrul Lugojului Vali Ivănescu Blues Project spectacol Scorpions Tribute Band revelion în stradă petrecere foc concert în aer liber artificii

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.