CNAIR face o nouă expertiză pe cei 15 km finalizați din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva

Comisia de Inspecție Tehnică efectuează o nouă expertiză a lucrărilor executate pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, pe segmentul de 15 kilometri între nodurile Dumbrava și Margina, după ce, la începutul acestei luni, s-a constatat că sunt probleme tehnice privind anumite lucrări de terasamente, scurgerea apelor și semnalizare.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că pentru obiectivul „Autostrada Lugoj – Deva, Lot 2, km 27+620 – km 56+220”, în baza Deciziei Directorului General, s-a constituit Comisia de recepție. Aceasta, în perioada 02.02.2017 – 06.02.2017 a inspectat atent stadiul lucrărilor, conform H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora. Comisia a solicitat clarificări la anumite aspecte de natură tehnică și a propus decalarea recepției până după clarificarea acestora. Având în vedere importanța de ordin strategic a autostrăzii Lugoj – Deva, aceasta atrage după sine o atenție sporită asupra detaliilor de ordin tehnic, care trebuie îndeplinite și monitorizate  conform standardelor proiectului. În consecință, în perioada 15.02.2017 – 17.02.2017, Comisia constituită realizează inspecția tehnică a lucrărilor executate pe Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, pe sectoarele A, B, C și Nodul Rutier de la Marginea. În funcție de modul în care au fost rezolvate punctele semnalate, Compania va informa cu privire la decizia Comisiei de inspecție tehnică”, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva este construit de Asocierea S.C. Salini Impregilo S.p.a. și S.e.c.o.l. – Societa Edile Construzioni e Lavori – Societate pe acţiuni. Valoarea contractului este de 562.730.583,80 lei fără TVA, din care 478.320.996,23 lei provin din Fonduri de Coeziune (85%), iar 84.409.587,57 lei de la Guvernul României (15%).

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *