Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor

În fiecare an, la Înălțarea Domnului, în această zi importantă a creștinismului, se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.

Cu acest prilej, joi, 6 iunie, la Lugoj vor avea loc mai multe manifestări comemorative organizate de Primăria Lugoj şi Batalionul 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”, în colaborare cu filiala locală a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor.

Începând cu ora 10, la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” se va oficia o Sfântă liturghie, după care, la ora 12, reprezentanţii clerului, împreună cu oficialităţile locale, se vor deplasa, în procesiune, la Monumentul „Alfa şi Omega”, al eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, situat în centrul municipiului, unde va avea loc un ceremonial militar-religios şi vor fi depuse coroane de flori. În încheiere va avea loc defilarea militarilor Batalionului 183 Artilerie Mixtă „Gen. Ion Dragalina”.

O manifestare similară va avea loc  și la Monumentul Eroilor din Cimitirul Ortodox, de pe strada Făgetului.

Vor participa oficialităţi locale, reprezentanţi ai partidelor politice și ai instituțiilor din municipiu, cadre militare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.