Campanie de recrutare în liceele din Lugoj și Buziaș a candidaților pentru școlile de ofițeri și subofițeri de penitenciare

Centrul Educativ Buziaș a desfășurat o campanie de prezentare și promovare a ofertei de școlarizare a Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru anul 2017.

Programul campaniei a vizat informarea elevilor claselor a XI-a și a XII-a din liceele timișene, privind admiterea în unităţile de învăţământ proprii, dar şi în cele din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din subordinea M.Ap.N., partenere în procesul de învăţământ.
Pentru o mai bună informare asupra specificului sistemului penitenciar și a condițiilor de admitere în sistemul de invațământ , o echipă multidisciplinară formată din ofițeri și agenți ai Centrului Educativ Buziaș s-au deplasat in liceele și colegiile naționale din orașele Buziaș și Lugoj.

Instituţiile de învăţământ care formează funcţionari publici cu statut special specializaţi pentru munca de penitenciare sunt:

  • Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”;
  • Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” – specializarea psihologie-informații; 
  • Universitatea Națională de Apărare – specializarea logistică; 
  •  Academia Forţelor Terestre – specializarea finanțe-contabilitate;
  • Academia Tehnică Militară – specializările construcții și fortificații, calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională;
  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre – specializările intendență, auto, operare și mentenanță echipamente de comunicare;
  • Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare  Târgu Ocna.

Informaţii suplimentare se pot obţine vizitând site-ul Administratiei Naționale a Penitenciarelor http://www.anp-just.ro, site-urile institutiilor de invăţământ mai sus mentionate , la numărul de telefon 0256/321123 int.135 sau la sediul Centrului Educativ Buziaș din strada Florilor nr.14, Buziaș, jud Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.