Călin Dobra și Nicu Bădina, vizită oficială în Republica Moldova

Timp de două zile, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, împreună cu consilierul județean Nicu Bădina, cetățean de onoare al orașului Nisporeni, și cu și inspectorul șef al ISU Timiș, ltcol. Lucian Mihoc, au efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația fostului ministru al Dezvoltării, Vasile Bîtcă, și a președintelui Raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeș.

„Vizita a fost cum nu se poate mai potrivită și să ajung în Basarabia chiar în Anul Centenarului mi-a produs o mare emoție. Gazdele noastre sunt oameni de mare omenie, iubitori de neam și împreună am avut ocazia să descopăr frumusețile Raionului și Chișinăului: Mănăstirea Vărzărești, Mănăstirea Hîncu, Mănăstirea Nisporeni cu a sa Cruce a Mântuirii Neamului Românesc, un monument de peste 35 de metri, Crama Mileștii Mici, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova. Un moment special a fost întâlnirea cu elevii Liceului Mircea Eliade care au organizat un spectacol în semn de mulțumire pentru vacanța deosebită pe care au petrecut-o vara trecută în Timiș, la Poieni Strâmbu, iar dansurile populare specifice zonei m-au făcut să nu pot rezista tentației de a intra la joc”, a spus Călin Dobra.

Cu prilejul acestei vizite, oficialitățile din Timiș au adus un omagiu, chiar de Ziua Armatei Române, celor 178 de ostași români căzuți în timpul luptelor din 1941, care sunt înmormântați în Cimitirul Eroilor, din Vărzărești. De asemenea, au fost identificate și mai multe oportunități de colaborare între Consiliul Județean Timiș și Raionul Nisporeni.

„Întâlnirile avute cu membri ai Consiliului Raional și cu primari din Nisporeni mi-a dat posibilitatea să identific câteva proiecte pe care să le materializăm chiar de anul viitor și pe care vreau să le împărtășesc cu voi: în primul rând Județul Timiș va dona Raionului Nisporeni o mașină de intervenție la incendii; împreună cu Centrul de Cultură și Artă, Ansamblul Banatul și Ansamblul Folcloric din Nisporeni vor organiza mai multe turnee atât în Timiș, cât și în Nisporeni; firmele care doresc să își prezinte produsele vor fi invitate la târgurile de afaceri de la Timișoara; iar dintr-o viitoare delegație care va vizita Raionul Nisporeni voi propune să facă parte și câțiva primari pentru a identifica noi posibilități de colaborare”, a mai spus președintele Consiliului Județean Timiș.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *