Bustul lui Mihai Viteazu, dezvelit în Parcul Poștei

Pentru a marca Centenarul Marii Uniri, autoritățile din Lugoj au hotărât să amplaseze, în Parcul Poștei, Bustul voievodului Mihai Viteazu.

Dezvelirea bustului marelui voievod va avea loc vineri, 30 noiembrie, la ora 12. Bustul a fost realizat de sculptorul George Dumitru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și profesor la Liceul de Artă din Ploiești, va avea loc vineri, 30 noiembrie, de la ora 12.

„Realizarea și amplasarea Bustului se înscrie în seria manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Unirii, evidențiind astfel rolul voievodului român în înfăptuirea primei uniri a Principatelor Române din anul 1600. Conform cercetătorilor, Mihai Viteazu a poposit, pe 31 octombrie 1600, la Hanul Poștei din Lugoj, edificiu care există și în prezent și în care își desfășoară activitatea Protopopiatul Ortodox Lugoj. Bustul a fost amplasat pe un soclu realizat în două trepte, înălțimea totală ajungând la 190 cm. Postamentul a fost realizat din beton armat și placat cu marmură de Vista (bej cu inserții maro). Pe acesta a fost amplasată o plăcuță din bronz cu numele, anul nașterii și al morții. Bustul are înălțimea de 130 cm fiind realizat din bronz și este amplasat cu fața spre strada 20 Decembrie 1989, accesul la monument făcându-se printr-o alee perpendiculară pe trotuarul străzii”, au anunțat reprezentanții Primăriei Lugoj.

Un comentariu la „Bustul lui Mihai Viteazu, dezvelit în Parcul Poștei

  • 17 februarie 2021 la 18:00
    Permalink

    Corect era să se scrie pe monument anul când a trecut prin Lugoj, nu anii de domnie.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.