Bilanțul în urma ploilor abundente din nord-estul Timișului: peste 100 de gospodării și 15 case inundate

Ploile abundente din ultimele zile au făcut prăpăd în partea de nord-est a județului Timiș, astfel că pompierii au fost nevoiți să intervină în peste 100 de cazuri pentru evacuarea apei din case, curți și gospodării.

În urma fenomenelor meteorologice periculoase, petrecute marți, 6 iunie, în intervalul 15:30-20:30 (3 avertizări de fenomene meteorologice periculoase cod Portocaliu, potrivit cărora s-au înregistrate scurgeri importante de pe versanți în nord-estul județului), la nivelul I.S.U. Timiș s-a intervenit pentru evacuarea apei din case, curți și gospodării cu următoarele forțe și mijloace:

1. Localitatea Bara:
În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 20 gospodarii.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forțe: 2 ofițeri, 13 subofițeri, 1 maistru militar și 2 elevi.
– Mijloace: 6 Autospeciale de intervenție, 2 bărci, 6 motopompe, o electropompă, un microbuz de transport personae și o autospecială SMURD.

2. Localitatea Făget:
În urma precipitațiilor au fost inundate 2 gospodării.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forțe: 5 subofițeri;
– Mijloace: 2 autospeciale de intervenție, 2 motopompe și o electropompă (din cadrul Stației de Pompieri Făget).

3. Localitatea Cladova:
În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 30 gospodării.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forțe: 8 subofițeri.
– Mijloace: 2 autospeciale de intervenție, 3 motopompe de mare capacitate și o barcă.

4. Localitatea Ierșnic:
În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 25 gospodării.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forțe: 2 ofițeri, 13 subofițeri și 2 elevi.
– Mijloace: 4 autospeciale de intervenție, o autospecială de serviciu, 2 bărci, 3 motopompe de mare capacitate, o electropompă și un generator electric

5. Localitatea Ohaba Lungă:
În urma precipitațiilor au fost inundate 30 gospodării și 15 case.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forțe: 2 ofițeri, 13 subofițeri.
– Mijloace: o autospecială de serviciu, 2 autospeciale de intervenție, o barcă, o motopompă și o electropompă.

Pentru gestionarea eficientă a intervențiilor, la nivelul ISU Timiș, a fost activată Grupa Operativă și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor. De asemenea, pe tot parcursul nopții situația din teren a fost atent monitorizată, pompierii fiind pregătiți să intervină în orice moment.

„Având în vedere faptul că ploile continuă şi astăzi, iar la nivelul județului este valabil un Cod Galben de averse descărcări electrice și intensificări ale vântului, pentru a împiedica inundarea gospodăriilor şi pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale, recomandăm populației să asigure curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere. Totodată, avertizăm cetățenii ca pe timpul manifestării fenomenelor meteo periculoase să limiteze activitățile în aer liber, iar în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă (pietonal, cu căruțe sau alte mijloace de transport) și să se adăpostească în zone înalte și sigure”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.