Au spart mai multe bancomate și au ajuns… la Popa Șapcă

Doi bărbați din Caraș-Severin, care anul trecut au dat mai multe atacuri la bancomatele din Lugoj, au ajuns… la Popa Șapcă.

Pentru cei doi bărbați din Bocșa, în vârstă de 27 și 47 de ani, judecătorii din Cluj au emis două mandate de executare a pedepsei închisorii.

Bărbatul de 27 de ani a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, sentință rămasă definitivă prin decizia penală a Curții de Apel Cluj din 14.11.2016.

În perioada 12-21 septembrie 2015, acesta s-a deplasat, împreună cu alte două persoane, în Lugoj, Deva, Timișoara, Oradea, Drobeta Tr. Severin și prin folosirea metodei ,,cash trapping”, cu ajutorul unor instrumente, a încercat să sustragă diverse sume de bani din 25 de ATM-uri (în cinci dintre acestea a reușit) aparținând băncilor, cauzând un prejudiciu de 10.000 de lei.

În perioada 22-24 septembrie 2015, împreună cu o altă persoană, s-a deplasat în Alba Iulia, Sibiu și Cluj-Napoca și a folosit aceeași metodă pentru a încerca să sustragă sume de bani din 19 ATM-uri (din două a și reușit), cauzând un prejudiciu de 7.600 de lei.

Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la furt calificat. Acesta a transportat cu autoturismul personal, în perioada 12-21 septembrie 2015, două persoane în Lugoj, Deva, Timișoara, Oradea și Dr.Tr.Severin, cunoscând faptul că acestea au încercat să sustragă diverse sume de bani din 25 de ATM-uri.

Cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul Timișoara, pentru executarea pedepsei.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *