Asociația Județeană de Lupte Timiș și-a premiat performerii anului 2016. Ivan Guidea – cel mai bun sportiv, Emil Vanea – antrenorul anului

Anul 2016 a fost unul bun pentru Asociația Județeană de Lupte Timiș, care și-a trecut în palmares 77 de medalii obținute de sportivii cluburilor afiliate, la competițiile naționale și internaționale.

La sfârșit de an, Asociația Județeană de Lupte Timiș, condusă de Gheorghe Bologa, și-a premiat sportivii și cluburile cu cele mai bune performanțe, precum și antrenorul anului 2016.

“Prin această acțiune am dorit să apreciem munca antrenorilor și performanțele sportivilor, pentru că, în 2016, cluburile afiliate la Asociația Județeană de Lupte au obținut 70 de medalii la competițiile interne organizate de Federația Română de Lupte și Ministerul Educației, dintre care 13 de aur, 20 de argint și 37 de bronz, precum și șapte medalii la competițiile internaționale, din care 2 de aur, 2 de argint și 3 de bronz. Este un lucru extraordinar, pentru că niciodată sportivii de la lupte din județul Timiș nu au mai obținut șapte medalii într-un an la competițiile internaționale oficiale”, a anunțat, Gheorghe Bologa, președintele Asociației Județene de Lupte Timiș.

În cadrul festivității, au fost premiați cei mai buni luptători din județ, clasați pe primele 10 locuri:

  • 1. Ivan Guidea (CSM Lugoj; aur la Campionatul Național de Seniori, bronz la Campionatul European de Seniori, locul I la Turneul Mondial de Calificare la Jocurile Olimpice, locul VIII la Jocurile Olimpice de la Rio, aur cu echipa în Superliga de Seniori),
  • 2. Roxana Ţif (CSȘ Lugoj; aur la Turneul Internațional de Cadeți de la Bucuresti, argint la Campionatul Național Școlar și la Campionatul European de Cadeți, bronz la Turneul Internațional de Cadeți din Turcia, la Campionatul Național de Cadeți și la Cupa României),
  • 3. Timeea Iozsa (CSȘ Jimbolia; aur la Cupa României, argint la Campionatul Național de Juniori, bronz la Campionatul Balcanic și la Campionatul Național de Lupte pe Plaja),
  • 4. Adrian Gangu (CSȘ Timişoara;  aur la Campionatul Național Școlar, argint la Campionatul Național de Cadeți și bronz la Cupa României și la Campionatul Național de Juniori 3),
  • 5. Simona Pricob (CSM Timişoara; aur la Campionatul Național de Seniori și la Campionatul Național de Tineret U23),
  • 6. Robert Papp (CSM Lugoj; aur la Campionatul Național de Seniori și cu echipa în Superliga de seniori),
  • 7. Estera Dobre (CSM Timişoara; aur la Campionatul Național de Seniori),
  • 8. Flavius Andrei (CSȘ Timişoara; aur la Campionatul Național de Juniori 3),
  • 9. Luca Arsinte (CSȘ Timişoara; aur la Campionatul Național de Juniori 4),
  • 10. Janko Facica şi Jarco Facica (CSȘ Jimbolia; ambii aur la Campionatul Național de Juniori 4).

Clasamentul pe echipe se prezintă astfel:

  • 1. CSM Lugoj (58 de puncte),
  • 2. CSȘ Jimbolia (34 puncte),
  • 3. CSȘ Lugoj (32 puncte),
  • 4. CSȘ Timișoara (27 puncte),
  • 5. CSM Timișoara (22 puncte),
  • 6. AS Voința Jimbolia (10 puncte).

Antrenorul anului a fost desemnat Emil Vanea (CSM Lugoj).

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *