Alegeri parlamentare. Aproape 10.000 de lugojeni s-au prezentat la urne până la ora 17

Peste 40.000 de lugojeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Senat şi Camera Deputaţilor. Din cei 40.136 de alegători înscrişi pe listele electorale, la cele 32 de secţii de votare de pe raza municipiului şi satele aparţinătoare, Tapia şi Măguri, până la ora 17 s-au prezentat la urne doar 9.761 de persoane (24,32 %), mai bine de jumătate dintre acestea fiind persoane de vârsta a treia.

Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, a votat, conform tradiţiei, la ora 9, la secția de la Grădinița de pe strada Libertății, fiind însoţit de membrii familiei. Boldea s-a prezentat la urne purtând  și de această dată „cravata norocoasă” cu care a câştigat toate alegerile începând din 2008.

„Am votat pentru dezvoltarea Lugojului și pentru a nu mai fi umiliți! Am votat pentru ca nimeni să nu își mai bată joc de noi! Trebuie să mergem cu dezvoltarea Lugojului în continuare. Pentru asta am votat și sper ca și lugojenii să voteze la fel”, a declarat, la ieșirea de la urne, primarul Francisc Boldea.

La Lugoj au votat și cei doi lugojeni care candidează pe locuri eligibile pentru un mandat de parlamentar: Călin Dobra (PSD) și Claudiu Buciu (PNL).

Călin Dobra, aflat pe prima poziție a listei de candidați a PSD Timiș pentru Camera Deputaților, a votat puțin după ora 9:30, împreună cu soția, la secția nr. 235 de la Sala de sport “Lavinia Miloșovici”. Dobra a declarat la ieșirea de la urne că a votat pentru lugojeni și pentru județul Timiș.

“Am votat pentru lugojeni şi  pentru judeţul Timiş. Am votat cu încredere că după data de 11 decembrie oamenii vor avea, din nou, încredere în instituția cea mai importantă a statului – Parlamentul. Sunt ferm convins că după ora 21, când se va încheia procesul electoral, vom lăsa deoparte disputele electorale şi ne vom concentra cu toții spre bunăstarea românilor”, a declarat Călin Dobra.

Președintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, candidat pe poziția a doua pe lista PNL Timiș pentru Senat, a votat la secția nr. 229, de la Școala Gimnazială nr. 1. Claudiu Buciu a declarat la ieșirea de la urne că a votat pentru bunăstarea tuturor familiilor din România, precum și pentru o clasă politică mai corectă.

„Am votat pentru bunăstarea tuturor familiilor din România. Am votat pentru o clasă politică mai corectă, care să ne reprezinte cu onestitate și cu bun simț. Am votat pentru ca Banatul să fie în continuare administrat la fel de bine, să rămână cel mai mare contributor la bugetul statului”, a spus Claudiu Buciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.