Ajutoare pentru nevoiași. DASC Lugoj distribuie subvențiile pentru încălzirea locuinței

Timp de trei zile, în perioada 16-18 ianuarie, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj va distribui ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu lemne.

De aceste ajutoare vor beneficia 32 de persoane din municipiul Lugoj și satele aparținătoare, Tapia și Măguri, care au depus cereri până în data de 20 noiembrie 2016. Valoarea totală a ajutoare este de 4.890 de lei.

Subvenţiile de la bugetul de stat se acordă consumatorilor vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, cu venituri de până la 615 lei/membru de familie.

Facilităţile băneşti diferă în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie. La încălzirea pe lemne ajutorul porneşte de la 16 lei/lună pentru venituri cuprinse între 540 şi 615 lei/membru de familie şi poate ajunge până la 54 lei/lună pentru venituri sub 155 de lei/membru de familie.

Banii pot fi ridicați doar de către titularii ajutorului de încălzire, pe baza buletinului sau a cărții de idemntitate, de la casieria Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, între orele 11:30 și 15:30.

Subvenţiile pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru perioada de iarnă 2016-2017.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *