Acțiune de amploare a polițiștilor lugojeni! În trei ore au dat amenzi de aproape 50.000 de lei și au confiscat 3.000 de țigarete

Poliţiştii din Lugoj au desfășurat, vineri dimineața, între orele 9-12, o acțiune de amploare pe raza municipiului, unde au controlat 14 unități comerciale, au verificat peste 200 de autovehicule și au legitimat aproape 400 de persoane.

La acțiunea care a avut caracter preventiv-reactiv au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, reprezentanți din cadrul I.T.M. Timiș, C.J.P.C. Timiș, D.S.V. Timiș, Poliției Locale Lugoj și Gărzii Forestiere Timișoara.

„Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate două infracțiuni şi au fost aplicate 126 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru nerespectarea normelor rutiere, în valoare totală de aproape 50.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Lugoj, la persoane bănuite de contrabandă cu țigări, în urma cărora au fost depistate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 3.000 de țigarete de contrabandă.

Polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării două permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *