Accident produs de un tânăr beat și fără permis

Două persoane au fost rănite într-un accident produs de un tânăr beat și fără permis de conducere.

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 17:45, pe raza localității Balinț.

Un autoturism s-a izbit puternis de un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a rupt, și de un pom, pe care l-a pus la pământ, după ce șoferul – un tânăr de 22 de ani – a perdut controlul asupra direcției de mers.

În urma impactului, conducătorul auto și un pasager, în vârstă de 66 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificării în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul aflat la volanul mașinii nu deține permis de conducere pentru niciun autoveicul.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoveicul sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.

(Foto: ISU Timiș)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.