10 ani de blues, jazz și rock, la Lugoj

Casa de Cultură a Municipiului Lugoj va marca 10 ani de blues, jazz și rock în Lugoj printr-un concert extraordinar de sunet și lumină: „The Dark Side of the Moon”, susținut de una dintre cele mai bune trupe tribute din România – Speak Floyd.

Trupa clujeană Speak Floyd se adresează iubitorilor de rock progresiv de cea mai bună calitate, dar și celor care descoperă abia acum misterul Pink Floyd.

Concertul de la Lugoj va avea loc vineri, 12 aprilie, de la ora 19, la Teatrul Municipal  „Traian Grozăvescu”.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la prima ediție a Festivalului Internațional de Blues, BluesFest. Practic, la Lugoj, acela a fost momentul când au început să fie organizate festivaluri de blues, jazz, rock și, de puțin timp, folk; până în acel an, în Lugoj, erau organizate doar Festivalurile de Canto, Cor, Teatru și Folclor. În 2009, împreună cu administrația lugojeană, am regândit oferta culturală a Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, adăugând aceste festivaluri, sau Gale, cu genuri muzicale inexistente până atunci. Cum ar fi fost mai complicat să organizăm un spectacol, care să conțină concerte de jazz, blues sau rock, pentru a celebra cei 10 ani, am hotărât să aducem pe Speak Floyd, una dintre cele mai bune trupe tribute din Romania, să prezinte albumul The Dark Side of the Moon, al trupei Pink Floyd, album care conține si blues si jazz și care, practic, este rock… Cred că fanii acestor genuri muzicale, alături de fanii trupei Pink Floyd, vor fi, cel puțin, mulțumiți”, a declarat Augustin Bercean, referent la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj.

În prima parte a concertului de la Lugoj, trupa clujeană Speak Floyd  va prezenta albumul “The Dark Side of the Moon”, albumul ce ocupă poziția a cincea în ierarhia celor mai bine vândute albume în întreaga lume, iar în partea a doua, muzicienii clujeni vor cânta și alte hit-uri ale legendarei trupei Pink Floyd.

“Noi nu ne considerăm o trupă de cover, noi suntem o trupă tribute, adică încercam să-i omagiem pe maeștrii noștri. Noi nu mergem să cântăm la party-uri, unde să danseze lumea. Credem în muzica aceasta foarte profund. Nu doar o cântăm, ci vrem să știm totul despre ei. Ne uităm la documentare, citim cărți cu și despre Pink Floyd, suntem foarte atenți la orientările lor politice, sociale, îi urmărim foarte îndeaproape. Pe de altă parte, avem și noi o mică contribuție a noastră, personală, solo-urile nu sunt chiar 1/1, o notă mai vine și de la Laczi din mână, dar, cum spunea cineva, noi păstrăm spiritul, care este același cu al formației Pink Floyd”, a declarat Sandy Deac, liderul trupei Speak Floyd.

Lugoj Expres 10 ani de blues, jazz și rock, la Lugoj trupă tribute The Dark Side of the Moon sunet Speak Floyd rock Pink Floyd lumină Lugoj jazz concert extraordinar blues 10 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.